Priorități

image

Vorbim de autostrăzi,  viteza netului, tableta vs pc, tendințe vestimentare,  masina anului, dobânzi,  bombe sexy, urmatorul președinte, rating dar uitam de realitatea ce ne stă alături.  Blazarea si neputinta majoritatii tacute este dureroasă, fara de speranță.

Cefere

Glasul rotilor de tren nu mai imi este familiar de multa vreme. O spun cu regret. Calatoria cu trenul te poate introduce intr-o altfel de atmosfera, diferita fata de elementul cotidian. Intelegi mai bine mersul lucrurilor, freamatul societatii si preocuparile semenilor.

Primul lucru pe care l-am sesizat a fost apetitul romanului pentru citit. Librarii ambulanti te invita la lectura cu mesaje verbale greu de ignorat. Tabloidele merg foarte bine, National Geographic pare destul de popular, Neagu Djuvara e la oferta, integramele sunt in pierdere de populariate.

Subiectele tovarasilor de drum sunt in pas cu actualitatea. Ultimele noutati despre soarta filantropului national, cresc sa nu cresc pensiile, moralitatea unor vecine mult prea inzestrate de natura, preturile la biletele de pe litoral, si nu in ultimul rand, cronica emisiunilor de mare audienta si inteligenta (Test de paternitate, Acces direct, Mireasa pentru….)

Lipsa de inhibitii face ca o buna parte din calatori sa abordeze stilul cantaretei Cesaria Evora. Scoaterea incaltamintei si relaxarea picioarelor pe timpul calatoriei. Acest amanunt este unul de mare finete pentru ambianta olfactiva din timpul calatoriei.

Dincolo de aceste amanunte, ma declar convins de alternativa pe care o ofera trenul la mersul cu masina pe Valea Prahovei (Vagoane salubre, moderne, cost decent, respectarea orarului si siguranta – cel putin in cazul de fata)

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Capra vecinului

Invidia este o “virtute” a poporului care locuieste in spatiul carpato-danubiano-pontic.   Exemplele zilnice ne coplesesc. De la micile invidii cu iz nevinovat pana la cele care iti provoaca repulsie.

Zilele de weekend aglomereaza marginile drumurilor nationale cu oferte de fructe, legume si alte produse, vandute de micii producatori in fata propriilor gospodarii.  Intr-un oarecare sat, un oarecare gospodar are niste stupi cu albine pe langa casa.  Asa ca se gandeste sa scoata un banut vanzand cateva borcane cu miere in fata casei, completand taboul rural de weekend. Vecinul de vis a vis nu poate sa traiasca cu gandul ca apiculotrul nostru se  “imbogateste” si gaseste un medicament pentru invidia sa.  Asa ca pune in miscare un plan:  arunca niste bolovani pe marginea soselei (vis a vis de apicultor) astfel incat cei care ar dori sa opreasca sa nu aiba loc de parcare si astfel sa treaca mai departe.  Invidia s-a nascut sau nu la sat dar aici are un mediu propice. De la acest banal exemplu trebuie sa intelegem resemnati in ce tara traim.

Afisaj

image

Afisele care ne cheama la concerte sunt peste tot. Pe zidurile caselor, stalpi, statii de autobuz, cutii tehnice etc. Invazia pestrita si amplasarea haotica face rau atat peisajului cat si protagonistilor de pe afise.

Ursul pacalit

Foamea de subiecte pentru rating mai face inca o victima.  Zilele acestea se numeste Ursul.

Au murit oameni atacati de ursi, au fost omorate vitele din gospodarii tot de catre ursi, au murit ursi atacati de catre oameni. Spectacol total. Sange si groaza sa fie , ca ratingul creste.

Ministrii spun ca avem prea multi ursi, organizatiile ca prea putini, braconierii nu comenteaza….ursul hiberneaza. Dar oare mai are unde sa hiberneze?  3 hectare de padure /ora se taie in Romania, asa ca hibernatul ursului se estompeaza.

Studiu de caz: Satul Glod, comuna Moroieni. Cunoscut mai mult dupa aventurile lui Borat, in ultimele zile este “supus” unui asediu din partea fiorosului urs.  Paguba: un porc dintr-un cotet. Televiziunile s-au repezit asupra subiectului. Cadre spectaculoase, ritm alert, vaiet, spaima, fete ingrijorate, persoane isterizate, reporter care cere si mai mult de la subiecti.

Demonizarea ursului continua.  Reporterii uita insa sa ne spuna ca: locuitorii satului Glod au tot taiat padurile din jur, construindu-si case;  “gospodarii” arunca gunoaiele la intamplare, atragand in acest fel animalele salbatice; ocupatia sezoniera a lor este culesul salbatic de zmeura-mure-ciuperci (hrana importanta a ursilor) pentru export si comercializare in statiunile de pe Valea Prahovei, impingand in acest mod ursul catre alt tip de hrana;  isi lasa caii si alte animale domestice prin padurile din zona pe timpul noptii, mirosul lor “chemand” ursii.

Vinovatul de servicu este tot ursul. El a fost pacalit de oameni sa isi paraseasca barlogul,  sa le cedeze hrana si padurile. Acum plateste…..

Defect

image

Poleiala de civilizatie europeana asezata peste societatea romaneasca, lasa sa se vada periodic cat de departe suntem de normalitate. Exemplele marunte sunt definitorii. Atata vreme cat hartia igienica sau sapunul, sunt furate din toaletele publice sau in rafturile magazinelor cutiile cu pasta de dinti sunt goale (continutul fiind in depozit pentru a nu fi furat) traim intr-un sistem defect.

Romania

image

88 de ani. Aceasta este varsta celui mai tanar veteran de razboi din Romania. Cum veteranii de razboi nu ma sunt la moda, chiar daca 30.000  dintre ei ma sunt alaturi de noi, exemplul lor de patriotism nu mai atrage.Bagatelizarea conceptului de national si Romania conduce la tratarea zilei nationale ca un fapt auxiliar, de care parca ne este si jena. Ne raportam la zilele nationale cu aer francofon sau american. A noastra parca nu ne entuziasmeaza.
Eu zic ca cei aproximativ 1.000.000 de romani care au murit pentru ca noi sa traim in ROMANIA ne obliga sa ne mai gandim putin. La multi ani Romania!

Romania abandonata

image

Daca ne desprindem de ecranul tabloidizat al televizorului si pasim in realitatea rurala si pseudourbana, ne vom reaminti ca o buna bucata din Romania este abandonata.
Nu ma refer la exodul romanilor catre taramuri aducatoare de prosperitate, ci la Romania abandonata de autoritati. Ea se identifica cu zonele prin care nu trec drumurile europene sau alte artere importante de circulatie. O recunosti imediat: drumuri pustii, inexistenta indicatoarelor,lipsa vietii economice, preponderenta varstnicilor, animale care se plimba in voie pe sosea, scoli inchise etc. Aici statul roman a uitat sa ofere cetatenilor o umbra de interes. Administratie greu de accesat prin distantele mari care trebuiesc parcurse; incapacitatea de informare a unei paturi largi de locuitori, care sunt straini de internet si programe online de tocat bani europeni; lipsa unor stimuli care sa scoata din amorteala aceste zone, sa le ofere alternative. Motivatia pentru eticheta “Romania abandonata” poate suporta o argumentatie mult mai bogata.
Tristetea acestei Romanii nu impresioneaza, ea este doar un element teoretic pe care ciclul electoral il spoieste periodic in cautarea de voturi.